Archive for July, 2015

Saccsiv - Weblog

Iata ce putem citi la Declaratie halucinanta a unui rabin ultra-ortodox: „Mesia va veni pana la sfarsitul anului”:

rabbi-chaim-kanievsky

Un important rabin ultra-ortodox a transmis comunitatii un mesaj clar prin care anunta ca in curand Mesia va veni, deoarece sunt multe semne care prevestesc acest lucru.

View original post 523 more words

Saccsiv - Weblog

Iata ce putem citi laÎmpotriva confuziei terminologice întreținută de agenții corectitudinii politice (2)de pe blogul fratelui Ciprian Voicila:

„Deosebirea între fascism și național-socialism (pe de o parte) și Mișcarea Legionară (pe de altă parte) este aspectul fundamental religios al Mișcării Legionare, religios creștin, ceea ce nu era cazul nici la fasciști, nici la național-socialiști. Erau laicizanți și fasciștii, și național-socialiștii.” (Petre Țuțea, în Între Dumnezeu și neamul meu, Fundația Anastasia, Editura Arta Grafică, București, 1992, p. 286) „Fenomenul legionar românesc a fost confundat cu fascismul italian și cu național-socialismul german. Dreapta românească nu seamănă cu aceste două forme ale dreptei europene, fiind mistic-creștină. Aspectele creștine ale dreptei românești îi dau acesteia caracterul de constantă a ordinei naturale, care, chiar dacă nu a fost realizat, elita socială aspiră permanent la el. Legionarismul este mistic-creștin. Fascismul este, ca și național-socialismul, nereligios. Acestea sunt explozii etno-istorice, iar nu…

View original post 140 more words

Saccsiv - Weblog

117959_1

Foto: http://www.puterea.ro/economie/isarescu-noul-cod-fiscal-inaplicabil-in-forma-actuala-117959.html

   Iata ce putem citi la Mugur Isărescu, şef şi peste Guvern:

Şeful Băncii Naţionale capătă puteri mai mari. Guvernatorul BNR va conduce o structură nouă, un Comitet care va avertiza Guvernul ori de câte ori deciziile Executivului ar pune în pericol stabilitatea financiară a ţării.

Nicio altă instituţie din România nu se va putea amesteca în activitatea noii autorităţi.Deciziile noii instituţii prezidate de Mugur Isărescu vor fi în schimb obligatorii pentru Guvern.

Noua autoritate, numită Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială, va avea un consiliu general format din nouă membri: cinci de la Banca Naţională, doi de la Autoritatea de Supraveghere Financiară şi doi de la Guvern. Preşedinte va fi guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu.

Acest consiliu va fi un fel de consiliu al înţelepţilor dacă nu sunt pretenţios – aici se vor emite opinii, analize, vor fi atenţionate supravegherile de la BNR şi de la…

View original post 316 more words

Saccsiv - Weblog

61697798

2ADFBCF000000578-0-image-a-13_1437990320819

2ADFBCA600000578-0-image-a-14_1437990343341

Foto: http://www.dailymail.co.uk/news/article-3175871/Tearful-Syrian-refugee-boy-sparks-outpouring-sympathy-Turkey-beaten-restaurant-manager-selling-tissues-streets-Izmir-survive.html?ito=social-facebook

   Iata si ce putem citi la Imaginea care a induiosat internetul. Un baiat sirian refugiat in Turcia, batut crunt de un patron in fata restaurantului:

Un baiat sirian, refugiat in Turcia, a fost batut crunt in fata unui restaurant, chiar de manager si cativa alti barbati, pentru ca vindea servetele in fata localului, ca sa isi castige existenta.

Twitter-ul “a luat foc” dupa ce au aparut imagini cu un baietel sirian, batut in fata unui local de catre manager pentru ca a indraznit sa vanda servetele in fata. Imaginile in care aceste este batut si plange au induiosat tot internetul, dar au devenit atat de viralizate incat prim-ministrul Turciei, Ahmet Davutoglu a cerut ca baiatul sa fie gasit.

Baiatul, identificat ca Ahmed Hamdo Abeyd, apare in imagini cu nasul sangerand, in timp ce plange, dupa ce a fost lovit de seful unui restaurant, in orasul Izmir…

View original post 318 more words

Saccsiv - Weblog

Iata ce putem citi la Credinţa în Dumnezeu va fi clasificată ca boală psihică:

Asociaţia Americană de Psihologie va clasifica drept boală psihică “o credinţă puternică şi pasională, până la punctul în care alterează capacitatea individului de a lua decizii cu conştiinciozitate în chestiuni de bun-simţ”.

Decizia controversată vine după un studiu de 5 ani, în care asociaţia arată că persoanele religioase adeseori suferă de anxietate, tulburări emoţionale, paranoia şi halucinaţii.
Studiul afirmă că aceia care îl percep pe Dumnezeu ca fiind punitiv au o stare de sănătate mai precară, iar cei de la polul opus nu suferă de atâtea probleme de sănătate.
“În fiecare an mii de oameni mor pentru că refuză să fie trataţi, din motive religioase. Chiar când li se spune că vor muri fără acel tratament ei resping ideea şi cred că Dumnezeul lor îi va salva. Acele vieţi pot fi salvate dacă oamenii respectiv…

View original post 214 more words

† DOAR ORTODOX †

mitingGrupul de inițiativă “Nu vrem mega-moschee in București” organizează Luni, 20.07.2015, ora 19:00, în Piața Universității (la statuia lui Mihai Viteazul) un miting al cetățenilor care se opun construirii unei moschei de mari proporții în București.

Manifestatia este autorizata de Primăria Capitalei.

”MANIFESTUL ROMANILOR CARE SUNT IMPOTRIVA CONSTRUIRII CELEI MAI MARI MOSCHEI DIN EUROPA IN BUCURESTI SI PLANUL DE ACTIUNE

Initiativa noastra de protest „Nu vrem mega-moschee in Bucuresti“ a devenit peste noapte, intr-un timp record, una din cele mai mari si active pagini de protest din Romania, cu peste 10.000 de membri. Se pare ca romanii, ca si in trecutul lor istoric, nu raman indiferenti cand statul turc sau otoman doreste sa construiasca o moschee ca simbol al hegemoniei lui si al suprematiei islamului, in tara noastra.

Daca de 25 de ani nu mai traim in comunsim, ci intr-o democratie, consideram ca guvernul nostru nu (mai) poate sa ia…

View original post 737 more words

Saccsiv - Weblog

Atitudini, Bucovina Profunda, Ciprian Voicila si alte bloguri au postat urmatoarea SCRISOARE DESCHISĂ:

Domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României

SCRISOARE DESCHISĂ

View original post 1,134 more words