MANUALELE OTRĂVITE

Ideologia de gen corupe copiii si indoctrineaza cu concepte false si pseudo-stiintifice!

Bucovina Profundă

kidsreading

MANUALELE OTRĂVITE

SCRISOARE DESCHISĂ A FEDERAȚIEI PRO VITA CU PRIVIRE LA PREZENȚA IDEOLOGIEI DE GEN ÎN MANUALELE ȘCOLARE

„ACESTE NOȚIUNI CONTRAVIN VALORILOR MORALE PE CARE SE ÎNTEMEIAZĂ FAMILIA !”

Către Ministrul Educației Naționale, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa

Domnule Ministru,

Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita din România își exprimă dezaprobarea cu privire la prezența, în unele manuale școlare, a ideologiei de gen, ideologie care contravine principiilor moral-creștine, reprezentând un real pericol la adresa copiilor noștri, precum și un atac la adresa identității și valorilor poporului român.

Astfel, mai mulți părinți și reprezentanți ai ONG-urilor care protejează familia naturală au protestat, la începutul acestui an școlar, față de textul intitulat „Vizita lui dadece”, care se regăsește în auxiliarul manualului de română, intitulat „Să dezlegăm tainele textelor literare”, semestrul II, apărut la Editura Carminis, autori Carmen Iordăchescu și Luminița Minca.

Textul[1] pune la îndoială propunând practic răsturnarea stereotipiilor de gen…

View original post 1,538 more words