By: Bruce Thorton Few people realize that we are today living through the largest persecution of Christians in history, worse even than the famous attacks under ancient Roman emperors like Diocletian and Nero. Estimates of the numbers of Christians under assault range from 100-200 million. According to one estimate, a Christian is martyred every five minutes. And most of this persecution is taking place at the hands of Muslims. Of the top fifty countries persecuting Christians, forty-two have either a Muslim majority or have sizeable Muslim populations. The extent of this disaster, its origins, and the reasons why it has been met with a shrug by most of the Western media are the topics of Raymond Ibrahim’s Crucified Again. Ibrahim is a Shillman Fellow at the David Horowitz Freedom Center and an associate fellow of the Middle East Forum. Fluent in Arabic, he has been tracking what he calls “one of the most dramatic stories” of our time in the reports and witnesses that appear in Arabic newspapers, news shows, and websites, but that rarely get translated into English or picked up by the Western press. What he documents in this meticulously researched and clearly argued book is a human rights disaster of monumental proportions. In Crucified Again, Ibrahim performs two invaluable functions for educating people about the new “Great Persecution,” to use the label of the Roman war against Christians. First, he documents hundreds of specific examples from across the Muslim world. By doing so, he shows the extent of the persecution, and forestalls any claims that it is a marginal problem. Additionally, Ibrahim commemorates the forgotten victims, refusing to allow their suffering to be lost because of the indifference or inattention of the media and government officials. Second, he provides a cogent explanation for why these attacks are concentrated in Muslim nations. In doing so, he corrects the delusional wishful thinking and apologetic spin that mars much of the current discussion of Islamic-inspired violence. Ibrahim’s copious reports of violence against Christians range across the whole Muslim world, including countries such as Indonesia, which is frequently characterized as “moderate” and “tolerant.” Such attacks are so frequent because they result not just from the jihadists that some Westerners dismiss as “extremists,” but from mobs of ordinary people, and from government policy and laws that discriminate against Christians. Rather than ad hocreactions to local grievances, then, these attacks reveal a consistent ideology of hatred and contempt that transcends national, geographical, and ethnic differences. In Afghanistan, for example, where American blood and treasure liberated Afghans from murderous fanatics, a court order in March 2010 led to the destruction of the last Christian church in that country. In Iraq, also free because of America’s sacrifice, half of the Christians have fled; in 2010, Our Lady of Salvation Church in Baghdad was bombed during mass, with fifty-eight killed and hundreds wounded. In Kuwait, likewise, the beneficiary of American power, the Kuwait City Municipal Council rejected a permit for building a Greek Catholic church. A few years later, a member of parliament said he would submit a law to prohibit all church construction. A delegation of Kuwaitis was then sent to Saudi Arabia––which legally prohibits any Christian worship–– to consult with the Grand Mufti, the highest authority on Islamic law in the birthplace of Islam, the Arabian Peninsula. The Mufti announced that it is “necessary to destroy all the churches of the region,” a statement ignored in the West until Ibrahim reported it. Imagine the media’s vehement outrage and condemnation if the Pope in Rome had called for the destruction of all the mosques in Italy. The absence of any Western condemnation or even reaction to the Mufti’s statement was stunning. Is there no limit to our tolerance of Islam? Moreover, it is in Egypt––yet another beneficiary of American money and support–– that the harassment and murder of Christians are particularly intense. Partly this reflects the large number of Coptic Christians, the some sixteen million descendants of the Egyptian Christians who were conquered by Arab armies in 640 A.D. Since the fall of Mubarak, numerous Coptic churches have been attacked by Muslim mobs. Most significant is the destruction of St. George’s church in Edfu in September 2011. Illustrating the continuity of mob violence with government policy, the chief of Edfu’s intelligence unit was observed directing the mob that destroyed the church. The governor who originally approved the permit to renovate the building went on television to announce that the “Copts made a mistake” in seeking to repair the church, “and had to be punished, and Muslims did nothing but set things right.” The destruction of St. George’s precipitated a Christian protest against government-sanctioned violence against Christians and their churches in the Cairo suburb of Maspero in October 2011. As Muslim mobs attacked the demonstrators to shouts of “Allahu Akbar” and “kill the infidels,” the soldiers sent to keep order helped the attackers. Snipers fired on demonstrators, and armored vehicles ran over several. Despite the gruesome photographs showing the crushed heads of Copts, the Egyptian military denied the charges, but then claimed that Copts had hijacked the vehicles and ran over their co-religionists. False media reports of Copts murdering soldiers fed the violence. Twenty-eight Christians were killed and several hundred wounded. In the aftermath, thirty-four Copts were retained, including several who had not even been at the demonstration. Later, two Coptic priests had to stand trial. Meanwhile, despite an abundance of video evidence, the Minister of Justice closed an investigation because of a “lack of identification of the culprits.” The scope of such persecution, the similarity of the attacks, and the attackers’ motives, despite national and ethnic differences, and the role of government officials in abetting them, all cry out for explanation. Ibrahim clearly lays out the historical and theological roots of Muslim intolerance in the book’s most important chapter, “Lost History.” Contrary to the apologists who attribute these attacks to poverty, political oppression, the legacy of colonialism, or the unresolved Israeli-Arab conflict, Ibrahim shows that intolerance of other religions and the use of violence against them reflects traditional Islamic theology and jurisprudence. First Ibrahim corrects a misconception of history that has abetted this misunderstanding. During the European colonial presence in the Middle East, oppression of Christians and other religious minorities was proscribed. This was also the period in which many Muslims, recognizing how much more powerful the Europeans were than they, began to emulate the political and social mores and institutions of the colonial powers. Thus they abolished the discriminatory sharia laws that set out how “dhimmis,” the Christians and Jews living under Muslim authority, were to be treated. In 1856, for example, the Ottomans under pressure from the European powers issued a decree that said non-Muslims should be treated equally and guaranteed freedom of worship. This roughly century-long period of relative tolerance Ibrahim calls the Christian “Golden Age” in the Middle East. Unfortunately, as Ibrahim writes, the century-long flourishing of Middle Eastern Christians “has created chronological confusions and intellectual pitfalls for Westerners” who take the “hundred-year lull in persecution” as the norm. In fact, that century was an anomaly, and after World War I, traditional Islamic attitudes and doctrines began to reassert themselves, a movement that accelerated in the 1970s. The result is the disappearance of Christianity in the land of its birth. In 1900, twenty percent of the Middle East was Christian. Today, less than two percent is. Having corrected our distorted historical perspective, Ibrahim then lays out the justifying doctrines of Islam that have made such persecution possible during the fourteen centuries of Muslim encounters with non-Muslims. The foundations can be found in the Koran, which Muslims take to be the words of God. There “infidels” are defined as “they who say Allah is one of three” or “Allah is the Christ, [Jesus] son of Mary”––that is, explicitly Christian. As such, according to the Koran, they must be eliminated or subjugated. The most significant verse that guides Muslim treatment of Christians and Jews commands Muslims to wage war against infidels until they are conquered, pay tribute, and acknowledge their humiliation and submission. In the seventh century, the second Caliph, Omar bin al-Khattab, promulgated the “Conditions of Omar” that specified in more detail how Christians should be treated. These conditions proscribe building churches or repairing existing ones, performing religious processions in public, exhibiting crosses, praying near Muslims, proselytizing, and preventing conversion to Islam, in addition to rules governing how Christians dress, comport themselves, and treat Muslims. “If they refuse this,” Omar said, “it is the sword without leniency.” These rules have consistently determined treatment of Christians for fourteen centuries, and Muslims regularly cite violations of these rules as the justifying motives for their attacks. As a Saudi Sheikh said recently in a mosque sermon, “If they [Christians] violate these conditions, they have no protection.” From Morocco to Indonesia, Christians are attacked and murdered because they allegedly have tried to renovate a church, proselytized among Muslims, or blasphemed against Mohammed––all reasons consistent with Koranic injunctions codified in laws and the curricula of school textbooks. Both Islamic doctrine and history show the continuity of motive behind today’s persecution of Christians. As Ibrahim writes, “The same exact patterns of persecution are evident from one end of the Islamic world to the other––in lands that do not share the same language, race, or culture––that share only Islam.” But received wisdom in the West today denies this obvious truth. The reasons for this attitude of denial would fill another book. As Ibrahim points out, the corruption of history in the academy and in elementary school textbooks have replaced historical truth with various melodramas in which Western colonialists and imperialists have oppressed Muslims. These and other prejudices have led American media outlets to ignore or distort Islamic-inspired violence, as can be seen in the coverage of the Nigerian jihadist movement Boko Haram. These jihadists have publicly announced their aim of cleansing Nigeria of Christians and establishing sharia law, yet Western media coverage consistently ignores this aim and casts the conflict as a “cycle of violence” in which both sides are equally guilty. As Ibrahim concludes, even when Western media report on violence against Christians, “they employ an arsenal of semantic games, key phrases, convenient omissions, and moral relativism” to promote the anti-Western narrative that “Muslim violence and intolerance are products of anything and everything––poverty, political and historical grievances, or territorial disputes––except Islam.” Within the global Muslim community, there is a civil war between those who want to adapt their faith to the modern world, and those who want to wage war in order to recreate a lost past of Muslim dominance. We do the former no favor by indulging Islam’s more unsavory aspects, since those aspects are exactly what need to be changed if Muslims want to enjoy the freedom and prosperity that come from political orders founded on human rights and inclusive tolerance. Raymond Ibrahim’s Crucified Again is an invaluable resource for telling the truth that could promote such change. hoover de Bruce Thorton Putini oameni dau seama că suntem astăzi trăiesc prin cea mai mare persecutarea creștinilor în istorie, mai rău chiar decât atacurile celebre sub împărații romani antice, cum ar fi Dioclețian și Nero. Estimările privind numărul de creștini în temeiul gama deasalt 100-200 milioane de euro. Conform unei estimari, un creștin este martirizat la fiecare cinci minute. Și cea mai mare parte această persecuție are loc în mâinilemusulmanilor. Din primele cincizeci de țări persecută creștini, patruzeci și doi au fie omajoritate musulmană sau au populații musulmane considerabile. Amploarea acestui dezastru, originile sale, precum și motivele pentru care a fost întâlnitcu o ridicare din umeri de cele mai multe mass-media occidentale sunt subiecte deRaymond Ibrahim lui răstignit din nou. Ibrahim este un Fellow Shillman la DavidHorowitz Libertatea Center si un coleg asociat al Orientul Mijlociu Forumului. Fluent înlimba arabă, el a fost de urmarire ceea ce el numește “una dintre poveștile cele mai dramatice” ale timpului nostru în rapoartele și martorii care apar în ziare arabe, spectacole de știri și site-uri web, dar care sa rareori traduse în limba engleză saupreluat de către presa occidentală. Ceea ce el documentează în această cartemeticulos cercetate și în mod clar a susținut este un dezastru pentru drepturile omuluide proporții monumentale. În răstignit din nou, Ibrahim îndeplinește două funcții de nepretuit pentru educarea oamenilor despre noul “Marea persecuției,” pentru a utiliza eticheta de război romaneîmpotriva creștinilor. În primul rând, el documentează sute de exemple concrete dinîntreaga lume musulmană. Procedând astfel, el arată amploarea persecuției, șianticipează orice pretenții că este o problemă marginală. În plus, Ibrahimcomemorează victimele uitate, refuzând să permită suferința lor de a fi pierdut din cauza indiferenței sau neatenția a funcționarilor mass-media și de guvern. În al doilea rând, el oferă o explicație convingătoare pentru ce aceste atacuri sunt concentrate in tarile musulmane. În acest sens, el corectează gândirea dornic delirantași de spin apologetic că Marte mult de discuțiile actuale de violență islamice inspirate. Rapoartele abundente Ibrahim lui de violență împotriva creștinilor gama intreagaîntreaga lume musulmană, inclusiv țări precum Indonezia, care este adesea caracterizat ca “moderate” și “tolerant.” Astfel de atacuri sunt atât de frecvente, deoarece acesteanu rezultă doar din jihadiștii care unii occidentali concedia ca “extremiști”, dar de lamafioti de oameni obișnuiți, și de politica guvernului și legile care discrimineazăîmpotriva creștinilor. Mai degrabă decât hocreactions de anunțuri de nemulțumirilelocale, atunci, aceste atacuri au evidențiat o ideologie coerentă de ură și dispreț, caretranscende diferențele naționale, geografice, și etnice. În Afganistan, de exemplu, în cazul în care sânge american și comoara eliberat afganide fanatici criminale, un ordin judecătoresc martie 2010 a dus la distrugerea ultimuluibiserică creștină din această țară. În Irak, de asemenea, gratuit, din cauza sacrificiuluiAmericii, jumătate din creștinii au fugit; în 2010, Our Lady of Salvation Biserica din Bagdad a fost bombardat în timpul masă, cu cincizeci și opt morți și sute de răniți. În Kuweit, de asemenea, beneficiar al puterii americane, Consiliul Municipal Kuweit a respins o autorizație pentru construirea unei biserici greco-catolice. Câțiva ani mai târziu, un membru al parlamentului a declarat că va depune o lege pentru a interzice orice construcție biserică. O delegație de kuweitienilor a fost trimis în Arabia Saudită –care interzice în mod legal orice worship– creștin să se consulte cu Marele Muftiu, cea mai înaltă autoritate asupra legii islamice în locul de naștere al islamului, Peninsula Arabică. Muftiul a anunțat că este “necesar pentru a distruge toate bisericile din regiune,” odeclarație ignorat în Occident până Ibrahim a raportat. Imaginați-vă ultraj și condamnarea vehementă mass-media în cazul în care Papa de la Roma a solicitatpentru distrugerea tuturor moschei din Italia. Lipsa oricărei condamnare de Vest sauchiar de reacție la declarația Muftiu a fost uimitoare. Nu există nici o limită la toleranța noastră de Islam? În plus, este în Egipt – un alt beneficiar al banilor american și support– că hărțuirea șiuciderea creștinilor sunt deosebit de intense. Parțial acest lucru reflectă numărul marede creștini copți, în unele 16,000,000 descendenți ai creștinilor egipteni care au fostcucerite de armatele arabe în 640 d.Hr. De la căderea lui Mubarak, numeroase bisericicopte au fost atacați de mafioti musulman. Cel mai semnificativ este distrugereabisericii Sf. Gheorghe din Edfu în septembrie 2011. Ilustrarea continuitatea violențămob cu politica guvernului, s-a observat șeful de unitate de informații Edfu deconducerea gloata care a distrus biserica. Guvernatorul care a aprobat inițial autorizația de renovare a clădirii a mers la televiziune pentru a anunța că “copți făcut o greșeală“, în încercarea de a repara biserica “, și a trebuit să fie pedepsit, iarmusulmanii au făcut altceva decât să pună lucrurile dreapta.” Distrugerea de Sf. Gheorghe a precipitat un protest împotriva violenței creștinsancționată de guvern împotriva creștinilor și bisericile lor într-o suburbie Cairo aMaspero, în octombrie 2011. În ceea ce mafioti musulmani au atacat demonstrantii lasloganul “Allahu Akbar” și “ucide necredincioșilor,” soldații trimiși să mențină ordineaajutat pe atacatori. Lunetisti tras asupra demonstranților, și vehicule blindate trecut peste mai multe. În ciuda fotografiile macabre care arată șefii sfărâmate de copți,armata egipteană a negat acuzațiile, dar apoi a susținut că copți au deturnat vehiculelorși a fugit pe coreligionarii lor. Rapoarte mass-media false de copți uciderea soldaților alimentat violențele. Douăzeci și opt de creștini au fost uciși și câteva sute de răniți. În urma, treizeci și patru de copțiau fost reținute, inclusiv mai multe care nici măcar nu au fost la demonstrație. Mai târziu,doi preoți copți a trebuit pentru a fi judecat. Între timp, în ciuda o abundenta de dovezivideo, Ministrul Justiției a încheiat o anchetă din cauza “lipsei de identificare avinovaților.” Domeniul de aplicare a astfel de persecuție, similitudinea atacurilor, și motiveleatacatorii “, în ciuda diferențelor naționale și etnice, precum și rolul oficialilor guvernamentali în săvârșirea lor, toate striga pentru explicații. Ibrahim stabilește în mod clar rădăcinile istorice și teologice de intoleranță musulmane în capitolul cel mai important al cărții, “Lost istorie.” Spre deosebire de apologeții care atribuie acestoratacuri a sărăciei, opresiunii politice, moștenirea colonialismului, sau conflictulisraeliano-arab nerezolvate Ibrahim arată că intoleranța de alte religii și folosirea violenței împotriva lor reflectă teologia islamică tradițională și jurisprudență. În primul rând Ibrahim corectează o concepție greșită a istoriei, care a instigat aceastăneînțelegere. În timpul prezenței colonial european în Orientul Mijlociu, asuprire acreștinilor și a altor minorități religioase au fost interzise. Aceasta a fost, de asemenea,perioada în care mulți musulmani, recunoscând cât de mult mai puternic europenii au fost decât ei, au început să imite moravurile politice și sociale și instituțiile puterilecoloniale. Astfel, ei abolit legile Sharia discriminatorii care stabilesc modul în care “dhimmis”,creștinii și evreii care trăiesc sub autoritatea musulman, urmau să fie tratată. În 1856,de exemplu, turcii sub presiune de la puterile europene a emis un decret care a spusnon-musulmani ar trebui să fie tratate în mod egal și libertatea de cult garantată. Această perioadă de aproximativ secol lung de toleranță relativă Ibrahim numește creștin“Epoca de Aur” în Orientul Mijlociu. Din păcate, așa cum scrie Ibrahim, înflorirea–lea în adâncime a creștinilor din Orientul Mijlociu “, a creat confuzii cronologice și capcane intelectuale pentru occidentali“, care iau “o sută de ani de acalmie în persecuție“, ca norma. De fapt, acel secol a fost oanomalie, și după primul război mondial, atitudini tradiționale islamice și doctrine au început să se reafirme, o mișcare care a accelerat în anii 1970. Rezultatul este dispariția creștinismului în țara de naștere. În 1900, douăzeci la sută din Orientul Mijlociu a fostcreștin. Astăzi, la mai puțin de două procente este. După ce a corectat punctul nostru de vedere istoric distorsionat, Ibrahim apoi stabileștedoctrinele care justifică ale Islamului, care au facut astfel de persecuție posibil, în timpulpaisprezece secole de întâlniri musulmani cu non-musulmani. Fundațiile pot fi găsite înCoran, care musulmanii nevoie pentru a fi cuvintele lui Dumnezeu. Acolo “necredincioși” sunt definite ca “cei care spun Allah este una dintre cele trei” sau “Allah este Hristosul, [Isus], fiul Mariei” – care este, în mod explicit creștin. Ca atare, în conformitate cu Coranul, acestea trebuie să fie eliminate sau subjugat. Cel mai important versetcare ghideaza tratamentul musulman de creștini și evrei comenzi musulmani la război împotriva necredincioșilor până când acestea sunt cucerite, să plătească tribut, șirecunoaște umilință și supunere a acestora. În secolul al șaptelea, al doilea calif, Omar bin al-Khattab, a promulgat “Conditiilor deOmar“, care sunt specificate în detaliu modul în care ar trebui să fie tratați creștinii.Aceste condiții interzice construirea de biserici sau repararea celor existente, care desfășoară procesiuni religioase în public, care prezintă cruci, rugându-se aproape demusulmani, prozelitism, precum și prevenirea conversia la islam, în plus față denormele care reglementează modul în care creștinii se imbrace, comporta ei înșiși, și să trateze musulmanii. “Dacă ei refuză acest lucru”, a spus Omar, “aceasta este sabia fără clemență.” Aceste reguli au determinat în mod constant un tratament de creștini de paisprezece secole,iar musulmanii citeaza regulat încălcări ale acestor norme ar fi motivele care justificăatacului. Așa cum a spus un saudit Sheikh recent într-o predică moschee, “Dacă ei[creștinii] încălca aceste condiții, ei nu au nici o protecție.” Din Maroc până în Indonezia,creștinii sunt atacați și uciși pentru că ar fi încercat să renoveze o biserică,propăvăduiesc în rândul musulmanilor , sau au hulit împotriva Mohammed – toatemotivele conformitate cu acțiunile în încetare în Coran codificate în legi și curricula de manuale școlare. Atât doctrina islamică și istoria arată continuitatea motiv în spatele persecuție a creștinilor de astăzi. După cum scrie Ibrahim, “Aceleași modele exacte ale persecuțiesunt evidente de la un capăt al lumii islamice la altul – în țările care nu împărtășesc aceeași limbă, rasă sau cultură –. Care cota de doar Islamul” Dar a primit înțelepciuneîn Occident astăzi neagă acest adevăr evident. Motivele pentru această atitudine denegare ar umple o altă carte. După cum Ibrahim subliniază, corupția a istoriei înacademie și în manualele de școală elementară au înlocuit adevărul istoric cu diferitemelodrame în care colonialiști occidentale și imperialiștii au oprimate musulmani. Acestea și alte prejudecăți au condus mass-media americane să ignore sau sădenatureze violență islamică de inspirație, așa cum se poate vedea în aria de acoperire a mișcării jihadiste nigerian Boko Haram. Aceste jihadiști au anunțat publicobiectivul lor a curățare Nigeria de creștini și de stabilire a legii Sharia, dar mass-media occidentală ignoră în mod constant acest obiectiv și pune conflictul ca pe o“ciclu de violență“, în care ambele părți sunt la fel de vinovați. După cum concluzionează Ibrahim, chiar și atunci când mass-media occidentale raportprivind violența împotriva creștinilor “, ei folosesc un arsenal de jocuri semantice, fraze cheie, omisiuni convenabile, și relativism moral” de a promova narațiunea anti-occidentale, care “violența și intoleranța musulmani sunt produse de nimic și totul –sărăcie, politică și nemulțumirile istorice, sau disputele teritoriale –. cu excepțiaislamului “ În cadrul comunității musulmane la nivel mondial, există un război civil între cei care doresc să se adapteze credința lor în lumea modernă, iar cei care doresc să facă război cu scopul de a recrea un trecut pierdut de poziție dominantă musulmane. Noi facem prima nici o favoare prin complac mai multe aspecte neplăcute Islamului,deoarece aceste aspecte sunt exact ceea ce trebuie pentru a fi schimbat dacămusulmanii vor să se bucure de libertatea și prosperitatea care provin de la comenzilepolitice bazate pe drepturile omului și toleranță inclusive. Răstignit Raymond Ibrahimdin nou este o resursa nepretuita pentru a spune adevărul, care ar putea promova o astfel de schimbare.
http://www.jewsnews.co.il/2013/07/29/xtian-tragedy-in-the-muslim-world/
http://www.hoover.org/research/christian-tragedy-muslim-world
Iata ce putem citi la 
energein7's Blog 